Cuprins:
Organizatorii au anunţat noi artişti la Nerversea 2023. Compozitor și artist, promotor al stilului emo rap, care a surprins prin tatuajele de pe față, coafurile excentrice și vestimentația androgină, LIL UZI VERT va urca, în premieră, pe scena principală a festivalului NEVERSEA.
Concert J Balvin la Neversea 2023
Tot pe mainstage va ajunge, anul acesta, pentru un show live care va face până și valurile mării să vibreze pe ritmurile latino, J BALVIN, icon-ul global cu cel mai urmărit videoclip al unui artist latino din toate timpurile: peste 1,8 miliarde de vizualizări.
J BALVIN va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului NEVERSEA, pentru un show exploziv, plin de culoare, energie și ritmuri latino, potrivit informațiilor transmise de organizatori.
J Balvin este columbianul cu o carieră impresionantă, care deși asculta în copilărie Nirvana și Metallica, s-a îndrăgostit de muzica reggaeton după ce l-a descoperit pe Daddy Yankee.
A început să cânte la vârsta de 19 ani împreună cu bunul său prieten, David Rivera Mazo pe străzile din Medellin, iar în 2009 a semnat primul contract cu EMI Columbia, cu care a lansat single-ul „Ella Me Cautivo”, care a ocupat locul 37 în Billboard Tropical Songs Chart.
Scena principală a festivalului NEVERSEA e pregătită pentru o premieră: LIL UZI VERT
Artistul a devenit cunoscut în cultura underground odată cu lansarea unui mixtape, „Luv Is Rage” în anul 2015, iar un an mai târziu a atras atenția în mainstream cu single-ul de debut “Money Longer”, piesă care are peste 579 de milioane de ascultări pe platforma Spotify. Au urmat colaborări cu Gucci Mane, dar și cu Migos, alături de care a lansat single-ul „Bad and Boujee”, care i-a determinat prima apariție în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100, single totodată recompensat cu 4 Discuri de Platină.
STEVE AOKI s-a arătat pasionat de noile tehnologii și realitatea virtuală. Artistul vine și în acest an la festivalul NEVERSEA să îndulcească fanii cu tortul său, odată cu prima rază de soare de la răsărit. Pe lângă faptul că este DJ, fashion designer, antreprenor, Aoki este și un vizionat NFT, astfel că în 2022 a lansat A0K1VERSE, prin care oferă comunității experiențe reale și virtuale. Steve Aoki, producătorul nominalizat la Grammy, a intrat în anul 2014 în Guiness World Book of Records, datorită celor mai multe apariții live.
Un personaj misterios completează line-up-ul de festival
CLAPTONE este cel care la fiecare apariție a sa e protejat de masca sa aurie, este artistul care de fiecare dată surprinde prin show-ul său cu muzică de influență house și tech house.
CLAPTONE are în discografie două albume cu vânzări record: „Charmer” (2015) și „Fantast” (2018), iar în 2021, a lansat albumul „Closer”, care implică și colaborări surpriză cu artiști precum: Seal, James Vincent, McMorrow, Like Mike, Peter Bjorn & John sau Mayer Hawthorne.
Considerat revelația curentului EDM, belgianul LOST FREQUENCIES este pregătit să ofere fanilor un show live de neuitat vara aceasta la NEVERSEA.
O surpriză pe mainstage-ul NEVERSEA este prezența unuia dintre cei mai inovatori artiști ai genului techno, PAUL KALKBRENNER, care a dominat cultura underground în ultimii 20 de ani. A fost primul artist techno care a ajuns pe mainstage-ul unui festival și a fost invitat de Guvernul Federal al Germaniei să participe, în calitate de artist oficial, la comemorarea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului; eveniment la care au participat 400.000 de oameni.
Artiști care completează scena Daydreaming la Neversea
Odată cu numele care completează scena principală anul acesta la NEVERSEA, organizatorii au anunțat și primii artiști care vor urca pe scena Daydreaming la festival.
Day Dreamers (Marwan Dua, Woodnote & DUb FX), Hernan Cattaneo B2B Nick Warren, Jan Blomqvist, Maga, Marwan Dua, Matthew Dekay B2B Yokoo, Paax (Tulum), Pablo Fierro și Sebastien Leger vor face ca cele patru nopți și cele patru răsărituri petrecute pe plaja Neversea Beach să-i facă pe fani să se îndrăgostească de soare, de mare, de muzică și să experimenteze o vară cât o viață.