„Am putut să îmi împlinesc un vis, participând la filmările pentru serialul meu preferat. Iar acum pot să împărtăşesc personajul Joao cu voi! Mulţumesc @lacasadepapel!”, a scris Neymar pe Twitter.

În același mesaj postat pe rețeaua de socializare, fotbalistul a publicat un videoclip în care poate fi văzut scoţându-şi de pe chip o mască – reprezentându-l pe Salvador Dali -, caracteristică personajelor din acest serial.

Neymar interpretează rolul călugăr brazilian, al cărui prenume este Joao. Fotbalistul apare în episoadele 6 şi 8 din noua versiune celui de-al treilea sezon al serialului „La Casa de Papel”, versiune distribuită online, marți, de Netflix.

 
 

Urmărește-ne pe Google News