Nici nu s-a terminat „VOCEA ROMÂNIEI” şi deja are concerte ca un MARE STAR! Uite ce artist a început să fie SOLICITAT la SPECTACOLE!
Este vorba despre Muneer care concertează joi seară, alături de invitaţii săi în Bucureşti Originar din Emiratele Arabe şi absolvent de medicină, Muneer susţine că adevărata lui pasiune este muzica. De-a lungul timpului a luat lecţii de canto, şi-a făcut o trupă, a fost solist în trupa Mandinga pentru un an şi a trecut cu brio prin emoţiile concursului „Românii au talent”. A mai urcat o treaptă în drumul său spre succes odată cu participarea la „Vocea României” unde a întors toate cele patru scaune cu interpretarea sa jumătate în engleză, jumătate în arabă a piesei „Ride it”, a lui Jay Sean. Joi, 28 noiembrie, Muneer are un mare concert, alături de câţiva invitaţi speciali de la „Vocea României”, dar şi de cei mai dragi prieteni, începând cu orele 22.00 într-un club de fiţe din Bucureşti.