Nu mai departe de acum câteva luni, adulterul lui Răzvan Simion împodobea toate “gardurile” mediatice.
Prins în mrejele autointitulatei virgine şi mult mai tinerei Lidia Buble, matinalul de la Antena 1 plecase de acasă pentru un trai sentimental dezbărat de contextul matrimonial.
Şi tot de atunci, se vehiculează ideea că fata popii (n.r. – tatăl Lidiei este preot penticostal, iar ea face parte dintr-o familie de pocăiţi) trăieşte alături de iubitul ei într-un cadru legitim pentru că acesta ar fi divorţat la notar, în mare taină, de Diana, femeia cu care are doi copii.
Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa, cadrul nu este chiar atât de legitim şi, probabil, tatăl Buble înghite în sec şi încearcă să treacă cu vederea. Răzvan Simion nu este divorţat! Nici măcar pe cale să divorţeze!
Surse din cercul apropiat de prieteni ai matinalului de la Antena 1 ne-au dezvăluit faptul că Răzvan şi Diana nici nu au apucat să discute despre divorţ.

A plecat de acasă în mai

De depus vreun act sau de făcut vreo vorbă pe la vreun notar sau tribunal nici măcar atât. Aceiaşi apropiaţi au ţinut să ne precizeze că separarea celor doi s-a produs la începutul lunii mai, când el a plecat de acasă şi s-a mutat în cartier pentru a avea acces permanent la copii.
Iar de atunci, nici nu s-a pus problema divorţului. Evident, acesta se subînţelege, relaţia e terminată, dar concret nu s-a discutat nimic.
“Au vorbit aşa, în linii mari, nu au demarat absolut nimic, nu au depus nimic nicăieri. Nu au avut nici timp, nici resurse pentru asta… Lidia ştie foarte bine situaţia şi o ascunde pentru că, probabil, nu-i convine. Din eleganţă, nici Răzvan nu a făcut public lumină în acest caz. Evită orice discuţie cu presa despre divorţ, pentru a nu fi forţat să spună… adevărul”, susţin sursele noastre.

 
 

Urmărește-ne pe Google News