Cântăreața Nicki Minaj a stârnit un adevărat scandal cu cel mai recent videoclip. Vedeta a fost criticată dur, deoarece în clip apar imagini suprinse pe podul Westminster cu doar o zi înainte de atacul terorist care a avut loc luna trecută la Londra, relatează Sky News.
„Atunci cînd au aflat despre atentat, toţi cei implicaţi în acest proiect au fost devastaţi şi au decis că ar fi de prost gust să păstreze în clip imaginile filmate pe podul Westminster”, declara după atentat o persoană din anturajul cântăreţei.
Acum, Nicki Minaj a lansat videoclipul piese No Frauds a fost lansat, iar vedeta a stârnit un val de critici. Motivul? Scenele filmate pe podul Westminster nu au fost scoase, ci din contră. Videoclipul începe chiar cu mai multe cadre cu locul în care a avut loc atacul terorist comis de Khalid Masood.
În urma atentatului, patru persoane au murit și alte zeci au fost rănite. Printre victimele teroristului se numără și românca Andreea Cristea, care a murit în spital, la două săptămâni de la atacul terorist.