Invitată zilele trecute, în emisiunea Adrianei Bahmuțeanu de la Antena 2, cântăreața a uimit cu silueta ei și a spus că este într-o formă maximă, deși „are câteva amețeli suspecte”.
„Am slăbit acum cu ajutorul dietei Dukan. Nu știu dacă este foarte grea, dar am câteva amețeli și asta nu e în regulă. O să consult un nutriționist să văd dacă este ok ce am făcut sau nu. Eu sunt mulțumită! Probabil este doar o lipsă de vitamine. Nu cred că este din cauza dietei pentru că mănânc proteine foarte multe, chiar și lactate. Sunt răcită de trei săptămâni și nu-mi revin, cânt mai greu, dar este ok”, a spus artista.
Nicoleta Matei, cunoscută cu numele de scenă Nico, este o cântăreață de muzică pop, originară din Ploiești.