Asaltată de diverşi fani pentru a susţine diverse cântări, artista şi-a făcut timp şi i-a încântat cu vocea ei infonfundabilă pe cei prezenţi la Afi Palace Cotroceni din Bucureşti. Nicola a vorbit şi despre situaţia dificilă a celor două fete care suferă de atrofie cerebeloasă şi necesită urgent un transplant de celule stem în China. 60.000 de euro este suma pe care atât organizatorii, cât şi cei implicaţi în acest evenimnt, speră s-o poată strânge. VEZI MAI SUS GALERIA FOTO DE LA GALA ZIARISTILOR!
Cititi mai jos suferinta mamei celor doua fete:
„Vă scriu aceste rânduri cu speranţa că ne veţi întinde o binecuvântată mână de ajutor. Avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastră, iar dumneavoastră aveţi puterea să faceţi minunea de care au atâta nevoie Loredana şi Adelina.
În urmă cu 26 de ani am născut două fete gemene, două flori, florile mele, care au fost sănătoase şi s-au dezvoltat normal, au avut o copilărie frumoasă, au terminat un liceu şi au fost înconjurate de toată dragostea noastră. La vârsta de 17 ani însă liniştea familiei noastre s-a prăbuşit, zguduită de diagnosticul pus pentru una din ele. Loredana avea atrofie cerebeloasă, boala degenerativă progresivă, pentru care nu exista tratament.
Ca şi cum această lovitură nu era de ajuns, după cinci luni, acelaşi diagnostic ne-a lăsat fără cuvinte pentru că şi Adelina avea aceeai boală. Au trecut de atunci nouă ani de durere suferinta si speranta, starea lor s-a deteriorat vizibil, abia daca mai pot face doi trei pasi fara sustinere, vocabularul a devenit sarac si uneori aproape monosilabic, nu pot manca singure.
In 2009 am reusit sa iau legatura cu un institut de medicina din China specializat in transplant cu celule stem, medicii de acolo mi-au spus ca prin acest transplant boala poate fi oprinta din progresie si chiar se pot recupera in proportie de 70 %, iar pentru mine minunea prindea contur. Am avut programare la institutul Beike Biotech, dar lipsa banilor nu ne-a per- mis sa beneficiem de ea pentru ca acest tratament costa 60000 euro pentru amandoua.
Sunt mama, si la fel ca mine sunt toate mamele din lumea asta, copiii sunt dragostea, speranta si tot ce avem mai scump pe lume. Ajuati-ma sa le sterg lacrimile de pe obraji sa le redau zambetul si speranta ca pot pasi afara din colivia lor si ca vor putea sa zboare, pasind desculte prin gradina de flori a tineretii”, Zaharia Daniela, mama gemenelor Adelina si Loredana.
https://www.youtube.com/watch?v=uCASmCI9ec0&feature=player_embedded
 
Cei care vor să le ajute pe cele două gemene pot face donaţii în conturile deschise pe numele Danielei Zaharia la BCR Sucursala Brăila:
SWIFT : RNCB RO BU
IBAN : RO 62 RNCB 0048085555310002 pentru EURO
IBAN : RO 35 RNCB 0048085555310003 pentru USD
IBAN : RO 89 RNCB 0048085555310001 pentru RON
 

Urmărește-ne pe Google News