Violonistul și dirijorul orchestrei s-a dezechilibrat în camera unui hotel bucureștean în care se afla cazat, a căzut și și-a rupt mâna dreaptă. Cu dureri cumplite, muzicianul a fost imediat dus la spital, unde i s-a aplicat un ghips pe care va trebui să-l poarte câteva luni.
Maestrul va dirija la Sala Palatului
În ciuda nefericitului accident, Nicolae Botgros a anunțat că nu-și va întrerupe activitatea și că va fi prezent pe 4 aprilie, la Gala Premiilor Muzicii Populare Românești.
”Evenimentul de la Sala Palatului e foarte important pentru mine și voi fi acolo alături de orchestra mea. Le mulțumesc organizatorilor pentru grija pe care mi-o poartă, însă din punctul meu de vedere, nu s-a pus problema să nu urc pe scenă. De altfel, chiar și în această seară, voi fi prezent în studio la TVR, la emisiunea ”O dată-n viață”, spune Nicolae Botgors.
Gala Premiilor Muzicii Populare Românești e cel mai important eveniment folcloric al anului. Show-ul va aduce pe aceeași scenă peste 100 de artiști din toată țara, printre invitații de calibru numărându-se: Nicolae Furdui-Iancu, Veta Biriș, Andra (alături de Aurora și Săndel Mihai), Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu, Tiberiu Ceia, Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Benone Sinulescu, etc. Evenimentul este organizat de Etno TV și Asociația Culturală ”Suflet de Român”.