Contractul de închiriere a fost încheiat de fostul manager al teatrului, Nicoleta Bolca, în anul 2012, iar acum a expirat, informează mesagerulhunedorean.ro.
Doar că, sub nicio formă, Consiliul Judeţean Hunedoara nu mai vrea să prelungească contractul de închiriere, pentru că spaţiul respectiv poate avea o utilitate mai bună, pentru activităţi culturale.
„La subsolul teatrului e un spaţiu extrem de generos şi frumos, care este închiriat de o companie a unui artist de notorietate naţională. A expirat termenul şi am stabilit că, sub nici o formă nu prelungim contractul. Nu pentru că am avea noi ceva cu artiştii, ci pentru că spaţiul respectiv poate fi folosit de teatrul din Petroşani“, a motivat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, decizia luată de autoritățile locale.
Însă, aceasta pare a fi cea mai mică problemă a celebrului manelist, după ce artistul a trăit, recent, o adevărată dramă. Fratele lui Nicolae Guță a murit. Bărbatul era grav bolnav.
Acesta s-a stins la începutul lunii trecute, după o lungă suferință cu o boală cruntă. Samir Lingurar era internat la reanimare de aproape două luni, acesta fiind conectat la aparate.
Fratele lui Nicolae Guță suferea de cancer încă din 2011 și, chiar dacă s-a tratat într-o clinică din Austria, boala a recidivat. Suferise o intervenție chirurgicală și la Spitalul Județean din Deva, în urmă cu mai multe luni, dar tot fără niciun rezultat.
În schimb, în ultimul an, atât Nicolae Guță, cât și fiica lui, Nicoleta au trecut printr-o transformare incredibilă. Cei doi au slăbit spectaculos după ce și-au tăiat stomacul, reușind să-și șocheze fanii.