Nicoleta Dragan, frumoasa din trupa Hi-Q va juca, incepand din toamna, alaturi de Horia Brenciu, in noua productie “Om sarac, om bogat” ce va fi difuzata de PRO TV. “Imi place foarte mult personajul pe care-l interpretez si mi-am facut deja foarte multi prieteni din echipa serialului. M-am apropiat de toti colegii cu care lucrez si pot sa spun ca acest lucru ma ajuta foarte mult sa fiu relaxata. Intamplarea a facut ca persoana care-mi este cea mai buna prietena in serial sa-mi devina buna prietena si in viata de zi cu zi. Raluca Popescu, cea care o interpreteaza pe Maria, este o persoana extraordinara, lucru care a facut sa ne apropiem foarte mult”, spune Nicoleta. Rolul pe care trebuie sa-l interpreteze e acela al unei fete vesele si pline de viata, al unei prietene bune care stie sa dea sfaturi cand e nevoie de ele – lucru deloc greu de realizat pentru Nicoleta, care este o persoana foarte optimista si in viata de zi cu zi.