„Nu mi-e frică de nici una dintre celelalte vedete din competiţie că s-ar putea descurca mai bine. Nu înţeleg de ce trebuie să-mi fie teamă de cineva. E o provocare, fac ceva nou şi încerc să mă autodepăşesc. Fiind ceva nou, încerc să mă adaptez. E foarte mult de muncă, aşa cum e în orice lucru făcut cu seriozitate”, a spus Nicoleta Luciu pentru Ring.
Mai mult, vedeta nu se teme nici de incidentele care ar putea-o lăsa, în direct, la bustul gol, ştiind de pe acum ce va face într-o astfel de situaţie-limită.
„Voi zâmbi şi voi trece mai departe, că doar aşa faci şi în viaţă, nu? Faci haz de necaz. În timpul emisiunii voi purta bustierele şi dresurile făcute special pentru dans”, a adăugat Nicoleta.
Nicoleta Luciu, în vârstă de 32 de ani, este din Bucureşti şi a devenit cunoscută după ce a câştigat titlul de „Miss România” în 1999. Ulterior a realizat mai multe pictoriale pentru diverse reviste, dintre care nu a lipsit Playboy. Nicoleta Luciu a cochetat şi cu muzica, făcând parte din formaţia „Alizee”, apoi din „Laguna”, dar nu s-a bucurat de prea mult succes. În prezent, încearcă să-și contruiască o carieră solo pe piața muzicală.
Nicoleta s-a făcut remarcată și în actorie. Debutul ca actriţă a avut loc telenovela „Lacrimi de iubire”, apoi a jucat şi rolul Ilenei în telenovela „Iubire ca in filme”, după care a urmat un rol de ţigană serialul „Inimă de ţigan”. În viața personală este căsătorită cu omul de afaceri Zsolt Csergo, cu care are 4 copii. Căsnicia ei este pusă, însă, sub semnul întrebării, după ce afaceristul a fost surprins sărutând și lovind, deopotrivă, o altă femeie.
Citește și:
- Bianca Drăgușanu: „Sunt CAPABILĂ să fac și ALTCEVA decât să-mi expun PARȚILE INTIME!”. O CREDEȚI?
- Beatrice Rancea suferă de BULIMIE. Uite ce spune despre afecțiunea care i-a dat viața peste cap!