Luna trecută, pe Instagram, Nicoleta Luciu a transmis o înregistrare video în care a vorbit despre planurile sale de dietă, dar le-a și provocat pe admiratoarele sale.
„Fetelor, mi-a venit o super idee. Haideţi să începem o super dietă. Până la vară să fim foarte frumoase şi să arătăm bine în costum de baie. Ingredientul minune va fi salata. Eu propun aşa: facem salată de trei ori pe zi, în care adăugăm fiecare ce-şi doreşte: salată cu brânză, măncăm salată cu ouă, apoi salată cu carne, apoi salată cu alune”, spunea ea.
Acum, Nicoleta Luciu le-a dezvăluit celor care îi urmăresc activitatea în mediul online câte kilograme a reușit să dea jos.
„Fetelor, ce faceți? Cum merge treaba cu salatele? La mine merge brici, brici. În șase zile am dat jos trei kilograme”, a spus vedeta.
Ea le-a dat sfaturi admiratoarelor sale despre cum să își prepare salate cât mai gustoase și sănătoase.
„Fără pâine. Adaugi ce vrei în salată. Să te faca fericită când o mănânci. Pune și seminte. Te saturi mai repede. O să vezi cu timpul nu o să mai ai nevoie de așa multă salată la o masă. Eu în prima săptămână am făcut foarte multă la o masă. Acum sunt la jumătate din cantitatea din prima săptămână. Eram disperată că n-o să mă satur”, a explicat Nicoleta Luciu.
„Să pui uleiuri. Ce ai prin casă. 2-3-4 tipuri . Important să nu pui prea mult din fiecare că iese prea grețoasă salata. Eu sunt pățită”, a adăugat ea.
„Mănânci de 3 ori pe zi salată cu multe legume și semințe în care pui ce vrei dar pe rând carne, ouă, pește, cartof, mazăre , porumb etc”, a completat vedeta.
„Parcă e mai ușoară dieta când suntem multe”, a încheiat ea.
Nicoleta Luciu, în vârstă de 38 de ani, a renunțat la viața din Capitală și s-a mutat la Miercurea Ciuc, împreună cu partenerul ei de viață, Zsolt Csergo, și cei patru copii ai lor. Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt foarte dedicați celor patru moștenitori ai lor: Zsolt Junior și tripleții Kim, Karoly și Kevin.