Şampanie, tort, artificii, multă veselie şi costume trăsnite au fost “ingredientele” unei petreceri grandioase, marţi seara, pe platourile de la Buftea, unde echipa Acasă TV a sărbătorit 12 ani de emisie. Distracţia a ţinut până în zori, iar vedetele postului au însufleţit atmosfera. În timp ce Cabral, Mircea Solcanu sau Radu Vâlcan au îmbrăcat costume care reprezentau animale, Mihai Petre a fost personajul misterios al serii, nici unul dintre colegii de platou nereuşind să-şi dea seama cine se ascunde în spatele măştii.

Adela şi Diana, prinoţsele balului

Nicoleta şi Iuliana Luciu s-au costumat în gheişe, iar Ioan Isaiu a venit îmbrăcat în preot. Sărbătoritul zilei a fost Vladimir Găitan, care, la împlinirea a 12 ani de existenţă a postului Acasă, a sărbătorit 63 de ani de viaţă.

Carmen Tănase, Gheorghe Visu, Doiniţa Oancea sau Octavian Strunilă s-au distrat şi s-au bucurat de revederea cu colegii din “Regina”, iar Adela Popescu şi Diana Dumitrescu au fost adevărate prinţese ale balului.

Telespectatorii pot urmări imagini de la carnavalul Acasă pe www.acasătv.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News