Nicoleta a fost însoţită în sala de naşteri de sora ei, Iuliana, care a ţinut să imortalizeze momentul, în timp ce tatăl copiilor, Zsolt Csergo a aşteptat nerăbdător sosirea lor pe lume la uşa sălii de naşteri: „În primul rând îi mulţumesc Nicoletei că a ajuns până în luna a noua şi a adus pe lume 3 copii frumoşi şi sănătoşi, sunt mândru de ea şi sunt foarte emoţionat şi fericit de fiecare dată când mă uit la micuţii noştri”, a declarat Zsolt.
Prima care a venit pe lume a fost micuța Kim, care a cântărit 2,250 kg, i-a urmat fratele ei, Karoly, care a avut la naștere 2,200 kg și apoi Kevin, care a cântărit 2.100 kg.
De la începutul sarcinii, Nicoleta Luciu a fost atent monitorizată de dr Alina Bolintineanu și dr Deliana Predoiu, iar în urmă cu câteva săptămâni a ales să se interneze la spitalul Polizu, unde sarcina a fost urmărită de conf dr Suciu Nicolae și a născut asistată de dr Daniela Oprescu și de medicul neonatolog Silvia Stoicescu : „Le mulțumim tututor de la spitalul Polizu pentru atenția și grija de care au dat dovadă pentru ca Nicoleta și bebelușii să fie bine și sanatosi”, adaugă Zsolt Csergo
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc