Deși familiarizată cu camerele de filmat şi luminile reflectoarelor, emoțiile au copleșit-o pe Nicoleta Luciu la scurt timp după ce a păşit în platoul emisiunii „iUmor”. „Ce emoții am!“, a exclamat vedeta, iar Delia a încurajat-o.

Ulterior, juratul a mărturisit: „Pe Nicoleta Luciu n-a mai văzut-o nimeni de o grămadă de ani și m-am bucurat să văd că este la fel de frumoasă. Arată superb!“. Întrebată despre absența de pe micile ecrane și de la evenimentele mondene, vedeta a răspuns: „Copiii au fost prioritari“, iar Costel a concluzionat: „4 copii – nu prea mai ai timp să faci chestii. Și… înseamnă că și-a dorit mai mult să fie mamă decât să fie în centrul atenției, în lumina reflectoarelor“.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Nicoleta Luciu a dezvăluit în cadrul interviului că urmărește show-ul de umor și că de multe ori și-a dorit să fie și ea la masa juraților. „Mie-mi place «iUmor» și mi-am dorit și eu să fiu o dată în juriu. Nu știu cui i-a venit ideea asta genială de a aduce un invitat în juriu!”, a mărturisit Nicoleta.

Tot duminică, telespectatorii îl vor putea urmări pe Cristi Manolescu, invitat special al celui mai nou episod „iUmor”. Cu un moment savuros de stand-up, Cristi a stârnit hohote de râs atât în rândul juraţilor, cât şi al publicului.

Cine e Nicoleta Luciu

Ani întregi, Nicoleta Luciu a fost asistentă de televiziune. Vedeta s-a căsătorit cu Zsolt Csergo în 2012. Au patru copii împreună și trăiesc la Miercurea Ciuc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News