Nicoleta Luciu a declarat, luni, în emisiunea „Poveștiri de noapte”, că nu regretă că a renunțat la plete și a mărturisit că vrea să-și mențină noua tunsoare pentru multă vreme.
„Eu m-aș rade în cap dacă s-ar putea, dar toată lumea e șocată că mi-am tuns părul, așa că mai aștept. Sunt foarte bucuroasă că am scăpat de acest păr. Deja mi se părea o povară. După ce am născut prima dată îmi cadea părul rău, chelisem în față și am urmat un tratament bazat pe ulei de măsline, ricin și vitaminele A și E. Acum, îmi doresc să-mi mențin această coafură”, a spus Nicoleta Luciu, precizând că urmează să-și schimbe și garderoba.