Deși are două bone pentru tripleții pe care i-a adus pe lume în urmă cu 7 luni, dar și mama și sora alături, Nicoleta spune că are momente în care clachează.
„Nu mă consider o mamă eroină, ba chiar am momente în care clachez, iar atunci mă retrag într-un colț și plâng. Asta este felul meu de a mă descărca și, după acest moment, îmi pot relua activitățile de la capăt și le pot duce la bun sfârșit. Până la urmă, meseria de mamă este una destul de grea și trebuie să o iau ca atare. Trebuie să fim pe cât de bune se poate să fim în acest domeniu”, a spus Nicoleta Luciu pentru replicavedetelor.ro.

„Am grijă să fiu idealul feminin de care s-a îndrăgostit soțul meu”

Vedeta a vorbit și despre intervențiile de înfrumusețare la care a apelat pentru a-și recupera formele apeltisante care au consacrat-o.
„Am acționat așa, deoarece cred în ideea că soția trebuie să fie întotdeauna frumoasă pentru soțul său, indiferent care este momentul zilei. Până la urmă, cred că partenerul se îndrăgostește de o femeie ideală, asta pentru că, în cadrul unei relații care se află relativ la început, femeia își dorește să fie cât de frumoasă sau atrăgătoare se poate și astfel acordă atenția necesară modului în care arată. Să nu lăsăm însă ca trecerea anilor să aducă un impediment în acest lucru și să nu uităm să fim femei. Se spune că în momentul în care unul dintre parteneri se schimbă în vreun fel, chiar și din punct de vedere al îngrijirii, nu mai este exact acea persoană de care celălalt s-a îndrăgostit. Tocmai de aceea eu vreau să am mereu grijă să fiu idealul feminin de care s-a îndrăgostit și se îndrăgostește în fiecare zi soțul meu”, a spus Luciu.
Nicoleta Luciu este căsătorită cu omul de afaceri Zsolt Csergo, împreună cu care are 4 copii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News