Cununia civilă a avut loc la primăria din Miercurea Ciuc și a fost oficiată atât în limba română, cât şi în limba maghiară. Zsolt a răspuns DA , " IGEN", în limba maghiară, iar Nicoleta în română.
La eveniment, alături de proaspeții căsătoriți, au participat 30 de invitați, printre care s-au numărat nașii, sora Nicoletei, Iuliana, împreună cu iubitul ei, Răzvan, Cătălin Măruță, care nu a fost însoțit de soția sa, Andra, părinții și fratele lui Zsolt.
Au primit 3 cărți
Primul cadou pe care l-au primit cei doi au fost din partea primarului oraşului Miercurea Ciuc și a constat în 3 cărți: una de bucate pentru Nicoleta Luciu, una despre orașul Miercurea Ciuc și împrejurimile acestuia, pentru Zsolt, și o a treia, – „Sign of the city”- care este scrisă în engleză, maghiară și română, pentru a nu uita niciodată locul în care s-au căsătorit.
Își botează tripleții
Tot astăzi, Nicoleta și Zsolt Csergo își vor boteza tripleții – Kim, Karoli și Kevin-, în vârstă de 6 luni, la Biserica Sfânta Fecioară Maria de la Șumuleu, lângă Miercurea Ciuc. Cei doi au ales să-și creștineze copiii la această biserică pentru că în lăcașul sfânt se află o icoană făcătoare de minuni.