Nicoleta Luciu s-a mutat din București la Miercurea Ciuc, acolo unde locuiește împreună cu soțul său, Zsolt Csergo, și cei 4 copiii ai lor: Zsolt Junior și tripleții Kim, Karoly și Kevin.

Vedeta a intrat în direct prin telefon la emisiunea prezentată de Mihai Morar la Antena Stars, unde a comentat pe marginea faptului că s-ar fi îngrășat după sărbătorile de iarnă, dar și despre viața pe care o are la Miercurea Ciuc.

Ea a povestit că cei 3 băieții ai săi fac deja sport de performanță, și anume hochei.

„Am fălcuțe, am gușă… Ne ocupăm de copii, de casă, de antrenamente. Am înscris băieții, i-am înscris pe toți trei la hochei. Fac hochei de performanță”, a declarat Nicoleta Luciu.

Nicoleta Luciu se ocupă intens de copii, dar duce dorul Capitalei

Nicoleta Luciu, alături de copiii ei

Bruneta a mărturisit că deși are o viață foarte bună la Miercurea Ciuc, duce dorul agitației din Capitală.

„Îmi lipsește agitația din București. Dar oricum mi-am făcut eu viața aici. N-am fost la București de două săptămâni. Vin la București o dată la săptămână sau o dată la două săptămâni… Viața de aici este foarte frumoasă și foarte simplă, ideală pentru copii”, a spus Nicoleta Luciu.

Urmărește-ne pe Google News