Surorile Luciu spuneau că au avut o copilărie chinuită din cauza tatălui lor, care consuma alcool în mod excesiv. Se pare că Nicoleta Luciu și-a iertat tatăl și își vor petrece Crăciunul împreună. Ion Luciu va merge la Miercurea Ciuc, unde va fi alături de fiica sa, Nicoleta, dar și de fosta lui soție.

„Sunt bine, sănătos și bucuros, în același timp. De Sărbători, o să mă duc la Nicoleta, la Miercurea Ciuc, să fim cu toții acolo. Nepoțeilor le-am pregătit deja jucăriile de la Moș Crăciun. O să fie frumos”, a declarat Ion Luciu, pentru Click!.

Tatăl Nicoletei Luciu este bucuros că își va revedea cei patru nepoți și a pregătit pentru fiecare câte un mic cadou. Chiar dacă au avut o copilărie neliniștită din cauza tatălui lor, surorile Luciu l-au ajutat pe acesta de-a lungul anilor.

„Fetele mă ajută și cu bani! Însă nu mi-am mai văzut cei patru nepoței de trei ani, eu nu prea sunt cu drumurile lungi, până la Miercurea Ciuc, unde s-a mutat Nicoleta”, spunea, în urmă cu ceva timp, Ion Luciu.

Nicoleta și Iuliana au făcut tot posibilul ca tatăl lor să scape de acest viciu, ba chiar au apelat și la specialiști.

„Tatăl meu bea de 30 de ani, dar am încercat să uit. De la 15 ani, am încercat să îmi umplu timpul. Am plecat să muncesc, să învăţ. (…) El locuieşte în apartamentul familiei, unde am stat eu cu fraţii mei şi cu mama mea.

Părinţii mei nu au divorţat, i-am separat eu. Le interzic să-şi vorbească, pentru că-şi fac rău. Pe mama am luat-o la mine, după ce am născut. Eu cred că le e mai bine aşa. (…)

Când e treaz, el e un om de nota 10. Îi plătim întreţinerea, îi luăm medicamente, îi mai ducem şi pachete, dar nu-i dăm bani”, spunea Nicoleta Luciu, în cadrul unei emisiuni TV, în urmă cu câțiva ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Nicoleta Luciu neagă că are probleme în căsnicie

Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo sunt căsătoriți de nouă ani. Vedeta și omul de afaceri au patru copii și trăiesc împreună la Miercurea Ciuc. În decembrie 2021 s-a zvonit că cei doi ar divorța la notar, însă acum, fără reținere, vedeta a vorbit deschis despre mariajul ei.

A dezmințit zvonurile despre un posibil divorț. „Copiii sunt bine! Mi-au schimbat mult viața, dar chiar și așa pot să îți zic că sunt suficienți câți avem. Nu îmi mai doresc altul. Am și 42 de ani. Este ok așa cum sunt! Nu mă consider o mamă eroină că am patru copii. Sunt femei care au și câte 10 copii. Acele persoane sunt mame eroine, nu eu. Ne creștem copiii așa cum credem, eu și Zsolt, că este mai bine și mai frumos. Soțul este și el bine, sănătos, ne este bine așa cum suntem. Ne înțelegem minunat și nu avem probleme în cuplu. Nu știu ce ai auzit tu… Nu știu ce probleme… Eu pot să îți zic că lucrurile între noi doi sunt foarte bune”, a explicat Nicoleta Luciu pentru Click!.

Urmărește-ne pe Google News