„Mi-am dorit în primul rând să fac muzică și m-am axat cu toate forțele pe partea asta, mereu am investit tot timpul în perfecționarea mea muzicală: lecții de canto, pian, am făcut și dansuri la un moment dat, am făcut și actorie un an la „Hyperion”, dar mi-am dat seama cu actoria și cu muzica nu prea ai cum să le duci în paralel cu brio, pentru că trebuie să renunți ori la una, ori la alta, iar pentru mine muzica primează.
Nu reușeam să fiu prezentă la orele de actorie și, totodată, să îmi îndeplinesc și atribuțiile de artist”, și-a deschis sufletul pentru noi Nicoleta, care a renunțat la facultate, în secret, acum doi ani.
Totuși, capitolul actorie nu e unul închis pentru ea. Nu vrea să studieze, e adevărat, dar i-ar surâde să joace într-un serial. ”Mi-ar plăcea foarte mult să joc. Nu am fost la nici un casting, pentru că nu s-a ivit ocazia, dar când vor fi ocazii, voi profita de ele”, ne-a precizat ea.
„Am prieteni care au terminat Conservatorul și care nu mă depășesc la cunoștințe muzicale”
Nu se gândește să se întoarcă pe băncile școlii nici măcar de dragul celei mai mari pasiuni de-ale sale, muzica. Dacă pentru alți interpreți Conservatorul cântărește greu, pentru Nicoleta nu e mare „sfârâială”. „Diploma în ziua de azi nu mai are așa multă valoare. Pe lângă asta, am o grămadă de prieteni care au terminat Conservatorul și nu pot să spun că mă depășesc foarte mult la cunoștințe muzicale”, ne-a mai mărturisit cântăreața.