Nicoleta Nucă este una dintre tinerele cântărețe de succes din spațiul muzical din țara noastră. Artista s-a făcut remarcată la emisiunea X Factor, difuzată de Antena 1, acolo unde a făcut parte din echipa antrenată de Ștefan Bănică Junior.

Cântăreața din Chișinău, care a vorbit recent despre numele ei de familie, a locuit o vreme și în Italia, cu mama sa, acolo unde și-a încercat norocul la emisiunea X Factor, înainte de a apărea la show-ul din România.

„Tata a fost trimis din nou în misiune diplomatică în Italia, aşa că iar ne-am făcut bagajele şi ne-am mutat, de data asta în nord, în Bologna. Un loc superb! Acolo am făcut liceul şi am dat şi Bac-ul. Mi-am desăvârşit studiile de italiană, engleză, franceză şi spaniolă – pentru ultimele trei, bene­ficiind inclusiv de dascăli care erau vorbitori nativi. Ceea ce a fost un avantaj extraordinar! În orice caz, eu întotdeauna am fost un elev silitor, chiar şi la ma­teriile spre care nu aveam che­mare, aşa că mi-am luat examenele şi Bac-ul fără emo­ţii!

Încheierea liceului a coincis şi cu încheierea mandatului diplomatic al ta­tei şi atunci am făcut un con­siliu de familie şi, de co­mun acord, am decis ca tata să se reîntoarcă în Chişinău, iar eu şi mama să rămânem în Ita­lia. Voiam să merg la fa­cul­tate acolo şi să încerc să-mi cro­­iesc un drum în muzică.

În plus, mama avea în acea perioadă nişte pro­ble­me de sănătate şi i-ar fi fost mult mai simplu să-şi continue trata­mentele acolo, sub su­pra­ve­ghe­rea unor doctori care deja o cu­noşteau, erau familia­ri­zaţi cu istoricul ei medical. Zis şi fă­cut! Tata a plecat la Chi­şinău, iar eu şi mama ne-am mutat în Mi­la­no. Unde m-am înscris la o Aca­de­mie de Muzică par­ti­culară. După care, în timpul anului II de fa­cultate, a apărut ideea cu emi­siunea „X Factor” din România”, a povestit Nicoleta Nucă pentru Formula As.

Ea a dezvăluit și că la concursul din Italia se merge pe pile.

„În acei patru ani, de când stăteam în Italia, participasem deja la multe concursuri de canto (pe majoritatea le-am şi câştigat) şi începusem să-mi fac legături cu diverse persoane din industria mu­zicii. Acolo, însă, ca să izbuteşti în domeniul mu­zical, e mai greu decât în România, „jocurile de culise” sunt mult mai murdare. Totuşi, mi-am zis să-mi încerc norocul la varianta italiană a emisiunii „X Factor”, unde, din 60.000 de concurenţi din întreaga ţară, am ajuns până în ultimii 50, dar în acea etapă m-am oprit, pentru că talentul vocal nu mai conta, în finală ajungeau exclusiv concurenţii care aveau relaţii solide.

În Italia, jocurile de culise sunt mai murdare decât în România. Relaţiile func­ţionează intens. Asta, alături de „stimulentele” fi­nan­ciare sau de cele de natură intimă. Or, eu mergeam pe varianta talentului şi a corectitudinii, care se pare că nu exista decât în mintea mea.

Dar chiar atunci o cunoştinţă din România m-a anunţat că se fac castingurile pentru „X Factor” de la Antena 1 şi m-a îndemnat să mă înscriu şi eu. Am ezitat mult, pentru că nu voiam să-mi întrerup şcoala, dar, până la urmă, am zis: „Hai să văd cum e şi-n România!”. Am venit la Bucureşti şi surpriza a fost plăcută: aici lucrurile au mers cinstit. Iar eu am ajuns până în semifinală”, a încheiat Nicoleta Nucă.

Urmărește-ne pe Google News