„Motocicleta e cea mai mare libertate care ți se poate oferi. Când ești pe motor, în viteză, în fiecare secundă se schimbă totul, temperatura, mirosul, dar apar și situații neprevăzute. În ce mă privește, este inexplicabil cum de mai sunt în viață, am avut multe motociclete, dar și accidente multe, unele care nu au nici o explicație. Chiar dacă sunt atent în trafic, corect și am reflexe bune, s-a întâmplat să zbor peste intersecții duble, cu tot cu motocicletă, am căzut într-o prăpastie. Sigur am ceva îngeri păzitori care m-au ferit mereu”, ne povestește artistul.

„Zgâriat pe față, cu gura plină de frunze, dar atât de fericit!”

Pasiunea lui pentru mersul pe două roți a luat naștere într-o pădure din Germania.

”Am învățat singur să conduc mașini, camioane, însă, până la 29 de ani, pe două roți am mers doar cu bicicleta. Eram în Germania, mergeam pe jos și un prieten a trecut pe lângă mine cu motocicleta. Am vrut să încerc senzația, ce înseamnă să ai o herghelie de cai putere între picioare, am testat-o pe un drum forestier, într-o pădure. Din prima mea cursă m-am întos zgâriat pe față, cu gura plină de frunze, dar atât de fericit!”, își amintește artistul, care a făcut parte și din câteva găști.

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator

Nicu Covaci nu renunță la motor nici la 71 ani. „S-a întâmplat să zbor peste intersecții, am căzut într-o prăpastie”

„De la motocicliști am învățat ce-i frăția, respectul și atașamentul. Îmi lipsesc și astăzi. Acei nemți au fost primii care n-au scos din mocirlă când am ajuns în Germania”, povestește omul cu cea mai frumoasă poveste din muzica românească, cea a trupei Phoenix, scoasă ilicit din țară.

Membru al mai multor frății de motocicliști din Spania, dar și România, Nicu Covaci are în garaj câteva bijuterii pe două roți, printre care o Honda CBX ediție limitată, cu șase țevi de eșapament, și un Triumph Rocket care are un motor cât pentru un automobile de teren, 2.300 cmc.

Nicu Covaci nu renunță la motor nici la 71 ani. „S-a întâmplat să zbor peste intersecții, am căzut într-o prăpastie”

Nicu Covaci la o întâlnire cu gașca sa de motocicliști din Moraira, Spania


CITESTE SI: 

Pățanii din “Las Fierbinți” cu Bobiță, Ardiles, Giani și primarul Vasile. Actorii ne-au dezvăluit ce farse și-au făcut la filmări

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.