Niculina Stoican, în vârstă de 48 de ani, își dorește să fie o bunică tânără. Cântăreața de muzică populară a mărturisit că își dorește ca fiul ei, Vlad, să-și întemeieze o familie și să aibă copii.

„Băiatul meu s-a întors acasă, el are un serviciu la Bucureşti, face altceva. Îşi construieşte viaţa lui aşa cum îşi doreşte şi eu sunt de acord cu lucrul acesta. Nici măcar nu trebuie să fiu de acord. El are 25 de ani şi trebuie să îşi construiască viaţa aşa cum îşi doreşte, dar tot ce construiesc eu şi ce las în jurul meu se datorează şi lui, pentru că mă sfătuieşte, pentru că mă susţine, pentru că întotdeauna are încredere în mine şi când ajung să spun că nu mai pot, el îmi spune: „Nu-i adevărat, mami. Mai poţi un pic”.

Vreau să fiu soacră, vreau să fiu bunică. Să fiu bunică tânără pentru că vreau să cresc nepoţii. Vorbeam zilele trecute că noi ne apucăm de casă şi la fiecare detaliu, la fiecare amănunt îl întreb pe el. Acum vreau o casă şi vreau o casă tot pentru tine. Pentru mine, de ce? Pentru că o să îmi doresc să am condiţii să poţi să îmi laşi copiii tăi… Nora mea să nu zică că nu aduce copiii la mine pentru că nu am condiţii”, a declarat Niculina Stoican într-un interviu la postul de televiziune Antena Stars.

Citește și: SONDAJ/ Germanii şi francezii nu ar vrea ca NATO să apere România, dacă ar fi atacată. Expert: „Alianţa e solidă. La război merg profesioniştii, restul sunt opini

 

Urmărește-ne pe Google News