Nidia Moculescu neagă acuzaţiile mamei sale, dar recunoaşte, în schimb, că ia sedative pentru a putea să doarmă.

„Într-adevăr, iau somnifere pentru că am avut o viață agitată și acesta mi-e tratamentul. Dar nu e vorba de droguri. Am 48 de kilograme la 1,69 m pentru că n-am poftă de mâncare, dar mă simt foarte bine, nu leșin pe stradă sau să am alte probleme. Nu poate să-mi spună ea, de la 2.000 km, că mă droghez doar că i-au zis niște prieteni că m-au văzut într-o poză cum am ochii ieșiți din orbite. Ăsta e argumentul ei. Dacă își făcea probleme, azi era în București. Ea știe că sunt bine. N-am mai vorbit, aștept să se calmeze. E un scandal ieftin din care n-am chef să fac parte, chiar dacă ea vrea să implice toată România. Nu cred că mai e cineva care să o creadă!

Să facă oricâte plângeri vrea, nu e prima dată când mama mă trimite la DIICOT cu o plângere penală pentru trafic și consum de cocaină. Vorbim despre o mamă care și-a acuzat copilul de trafic și consum de cocaină. Am stat de vorbă cu procurori și riscam pușcăria dacă într-adevăr asta făceam. Mi s-a dat neînceperea urmăririi penale de către procuratură. Văd mame care sunt cele mai bune prietene ale fiicelor lor. Nu poți să vii când am 25 de ani să mă judeci. Unde ai fost până atunci?! Am prieteni ai căror părinți lucrează în străinătate, dar le trimit bani. Mama zice că nu-mi trimite bani «că mă droghez». Muncesc într-un club de aproape șapte ani, îmi câștig singură pâinea, n-am apelat niciodată la lucruri josnice, așa cum se știe despre mama că a făcut. Sunt demnă, țin capul sus (…) Umorul lui (n.r al lui Horia Moculescu) m-a ținut în viață, că e tragic să ai o mamă ca a mea”, a spus tânăra, pentru ziarul Ring.

 
 

Urmărește-ne pe Google News