Consecventă stilului sau inovativ, Adina Buzatu i-a surprins pe cei peste 9.000 de spectatori de la Sibiu aducând în prim plan eleganța masculină extremă, dar și nonconformismul tendințelor pline de culoare ale acestei veri. Au fost prezentate 22 de ținute concepute din colecțiilor celor 32 de branduri reprezentate exclusiv pentru România de TRENDS by Adina Buzatu.

Prezentarea de modă din Piața Mică nu a fost însă singurul moment TRENDS by Adina Buzatu din seară de gală a festivalului de la Sibiu. Cu doar câteva ore înainte, stilista a fost amfitrionul unui eveniment de modă, desfășurat în superba curte interioară a Primăriei Sibiu. Această prezentare a fost concepută special pentru protipendadă sibiană. Printre cei seduși de atmosfera mistică a showului s-au aflat soția primarului Sibiului, Carmen Johannis,  vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Nicolae Neagu, și deputatul PNL, Mircea Cazan, care la final a urcat pe scenă și i-a oferit stilistei un buchet de flori. De asemenea, la prezentare au mai asistat importanți oameni de afaceri locali, reprezentanți ai unor companii internaționale, precum și o parte dintre cei mai apreciați medici și avocați din Sibiu.

„Ador Sibiul și oamenii lui. Am avut mari emoții, știind că, special pentru prezentările mele, vor veni invitați din Cluj, Brașov și Timișoara, atât prieteni și clienți, cât și oameni care pur și simplu au dorit să vadă showul. Contrar „așteptărilor” unora, bărbații din provincie sunt de cele mai multe ori eleganți, având garderobe restrânse, dar de foarte bună calitate”, a mărturisit Adina Buzatu, care a încheiat gala Feeric Fashion Days în aplauzele publicului sibian fermecat de spectacol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News