În urmă cu aproximativ 18 ani, Ion Matache a plecat din sânul familiei, pentru a se dedica vieții monahale, la Muntele Athos, în Grecia. S-a despărțit de Gina Matache, soția lui, dar și de fiicele Delia și Oana. Pe Muntele Athos s-a călugărit, acolo purta numai haine negre, barbă și părul lung.
În 2018, tatăl Deliei s-a întors de pe Muntele Athos, căci avea probleme grave de sănătate. Locuiește și acum alături de Gina Matache, în aceeași casă. Surprinzător este că acum, în perioada Crăciunului, familia s-a bucurat de o vacanță împreună.
Delia Matache și-a dus părinții în Spania, acolo unde au făcut mai multe plimbări în aer liber. Pe Instagram, cântăreața a postat mai multe fotografii cu părinții ei. Cel care a atras atenția a fost Ion Matache. Apare cu părul tuns scurt, fără barbă și îmbrăcat în haine sport.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Ion Matache e mereu cu zâmbetul pe buze, la fel și Gina Matache, bucuroasă de vacanța alături de Delia, fiica ei cea mare.
Cum a ajuns tatăl Deliei Matache să se dedice bisericii
„Până la 40 de ani eram ateu. Abia atunci am învățat prima dată Tatăl Nostru. Era în anul 2004, când am luat contact pentru prima oară cu biserica. Un prieten mi-a povestit despre un preot din Piatra Neamț, iar după ce l-am cunoscut pe acesta, viața mea s-a schimbat.
Am intrat la părintele Gherasim, am intrat în sala de mese, unde se făcea rugăciunea. Eram nou-venit în grup. În momentul în care mi-a rostit numele, apoi pe cele ale fetelor mele și pe al Georgetei, deși mă văzuse prima oară, m-am blocat”, a povestit tatăl Deliei, într-un interviu pentru stiridinlume.ro, despre decizia de a se dedica vieții monahale.
În 2018, Ion Matache s-a întors de pe Muntele Athos. Ulterior, Gina Matache a povestit că fostul ei soț a revenit acasă pentru că a avut grave probleme de sănătate. El a suferit în 2018 o operație la rinichi, urmată și de ședințe de citostatice. „Și fostul meu soț este binișor acum cu sănătatea, e cât se poate de bine după atâtea probleme”, spunea pentru ego.ro artista, care a dezvăluit atunci că locuiește cu fostul soț în apartamentul lor din București.
„Nu s-a mai întors în Grecia, e în București, eu am grijă de el. Suntem doi moși și trebuie să avem grijă unul de altul. Locuim împreună, în vechiul nostru apartament”, a mai declarat mama Deliei.
Narcisu • 28.12.2023, 19:03
Tatăl lui Delia și-a căutat menirea,nu oricine lasă viața de familie și pleacă în asceză, totuși viața îți oferă să alegi cum îți dictează conștiința..