Se trezeşte cu muzică, la ora 4.30

Ca să fie pe post la 7.00, Lavinia “face ochi” la 4.30, iar în timp ce noi rămânen în lumea viselor, ea deschide televizorul pe un post muzical, ca să se învioreze, şi se pregăteşte pentru o nouă zi de muncă…
Viaţa interesantă începe însă după ştiri, când Lavinia îşi vede de pasiunile ei, între care un loc foarte important îl ocupă gătitul: “Pasiunea mea pentru arta culinară a venit odată cu «MasterChef». Am descoperit că poate fi o activitate relaxantă. Gătesc după cărţile lui Jamie Oliver. Îi urmăresc şi emisiunile, pentru că aflu mici secrete”.

I-ar plăcea să-şi deschidă un bistro cochet

Deşi nu mai e o începătoare în ale gătitului, Lavinia e conştientă că mai are multe de învăţat. Însă asta n-o împiedică să viseze ca în viitor să-şi deschidă un bistro. “Un mic bistro, da, sună bine. Cochet, cu puţine mese, cu un aer uşor romantic, cu o atmosferă caldă şi prietenoasă”, ne-a descris vedeta PRO TV localul pe care şi l-ar dori.
Deocamdată, Lavinia găteşte pentru apropiaţi, în special pentru noul său iubit, pe care l-a întâlnit după despărţirea de colegul ei, Paul Angelescu. Un iubit pe care-l ţine “la secret”, pentru că nu este persoană publică…VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News