„Cred că mulți dintre cei care au urmărit celelalte sezoane de până acum și sunt fani ai emisiunii au foarte mare încredere în ei și în partenerii lor, un lucru foarte bun de altfel, motiv pentru care sunt absolut convinși că lor nu li se poate întâmpla nimic. Astfel, se gândesc la experiența Insula Iubirii ca la un mod de a se bucura de o vacanță în Thailanda, fără vreo implicație pentru relația lor. Din păcate, lucrurile nu au stat chiar așa, așa cum se va vedea și în cel de-al cincilea sezon”, a spus prezentatorul Radu Vâlcan.
La doar cinci zile distanță de cea mai intensă experiență trăită, în cel de-al patrulea sezon, Insula iubirii a primit o nouă serie de concurenți dispuși să își expună relațiile. Astfel, în timp ce foștii concurenți încă încercau să învețe să trăiască de acum înainte cu consecințele faptelor lor, alte cupluri la fel de încrezătoare și de determinate să câștige lupta cu ispitele, au pornit pe drumul de 10.000 de kilometri convinși că iubirea lor va triumfa.
Cu toate acestea, în cel de-al cincilea sezon, care va avea premiera pe 22 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1, Insula Iubirii este însă martorul unei situații unice: unora dintre personajele principale li s-au schimbat complet viața în doar câteva ore.
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Citește și: Cum le-au dat judecătorii cu dosarul în cap procurorilor DIICOT și șefului PSD al Radio România după ce aceștia folosiseră „handicapul mental sever” al fetei unui redactor muzical pentru ca angajata să recunoască o pedeapsă nemeritată!
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Republicanii se pregătesc să deschidă șampania. Update
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur