Marți seară, la Pro TV, în primul episod din cea de-a doua săptămână a noului sezon Survivor All Stars, show-ul de supraviețuire a început cu o mare surpriză. Patru concurenți s-au alăturat competiției, câte doi în fiecare trib: Cătălin Zmărăndescu și Elena Marin la Faimoși, Alexandra Ciomag și Sorin Pușcașu, la Războinici.
În exclusivitate, înainte de plecare, aceștia ne-au spus de ce consideră că locul lor este în acest sezon atât de puternic și de ce merită să fie ei la Survivor All Stars.
„Da, într-adevăr, All Stars este sezonul suprem! Mă consider o învingătoare prin simplul fapt că am reușit să-mi câștig locul în echipă sezonul trecut, apoi să mă accepte echipa și nu în ultimul rând, să rămân până în semifinală ultima fată de la Războinici, mezina echipei fiind!
Așa că, da, cred că m-am făcut demnă de All Stars și cred că am arătat că vârsta, sexul și experiența de viață sunt doar niște detalii. Dacă îți dorești ceva în viață, trebuie să lupți și să crezi până la capăt”, a zis Alexandra Ciomag pentru Libertatea.
Și Elena Marin din echipa Faimoșilor a făcut declarații: „entru că am stat aproape 7 luni aici și sunt femeia care a rezistat cel mai mult în competiție, pentru că m-am descurcat bine pe traseu, pentru că sunt o fire sportivă și pentru că am o comunitate frumoasă, toți pasionați de fenomenul Survivor, care mă încurajează și le mulțumesc pe această cale”.
Cătălin Zmărăndescu: „Victoriile pe care le-am obținut pentru țară, dar și traseul meu din sezonul 3 au arătat că merit să fiu printre cei mai buni”
Apoi Sorin Pușcașu a explicat de ce crede că el merită să participe din nou la Survivor. „Pentru că așa cum spunea «my brother from another mother» (Starlin): ,«Sorine, noi ne-am lăsat amprenta aici!».
Cred cu tărie că ceea ce am creat noi atunci în acel sezon a fost unic și știu că oamenii își mai doresc un sezon cu noi. Cred că mi-am câștigat meritul de a fi în cel mai important sezon din toate punctele de vedere”.
În încheiere, Cătălin Zmărăndescu a declarat: „Cred că de-a lungul anilor, victoriile pe care le-am obținut pentru țară, dar și traseul meu din sezonul 3 au arătat că merit să fiu printre cei mai buni. Plec să demonstrez acest lucru”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8Înainte să ajungă în echipele din care fac parte, cei patru au fost, mai întâi, „cazați” în exil. Acest lucru reprezintă o premieră în istoria emisiunii, întrucât niciun alt concurent nou nu a fost dus în exil înainte de a începe să intre pe traseu alături de ceilalți coechipieri.