O filmare surprinsă de camerele de securitate ale hotelului din Buenos Aires unde cântărețul a decedat arată o interacțiune între fostul star One Direction și un angajat al hotelului, Ezequiel Pereyra, cu doar trei ore înainte ca artistul să cadă de la balcon.

Filmarea, care a fost obținută de publicația TMZ, dezvăluie un moment aparent normal: Liam Payne, îmbrăcat într-un tricou alb, iese dintr-un lift și poartă o discuție scurtă cu Ezequiel Pereyra. Doar că acesta din urmă este acuzat acum că i-ar fi furnizat droguri cântărețului pe toată durata șederii acestuia în Buenos Aires!


https://twitter.com/PopPanda007/status/1857192832697602409?ref_src=twsrc%5Etfw 

Potrivit celor de la TMZ, acest material video a apărut în momentul în care autoritățile iau în calcul și o posibilă crimă, chiar dacă inițial s-a vorbit doar despre accident sau sinucidere. Astfel că investigația oamenilor legii este departe de a se încheia.

Ce spune autopsia

Raportul de autopsie a relevat prezența de cocaină, alcool și antidepresive în organismul artistului în momentul decesului, iar aceste descoperiri, corelate cu noua filmare, au determinat autoritățile să analizeze mai atent posibila implicare a unor terțe persoane în tragicul incident.

Pe lângă Ezequiel Pereyra, un alt angajat al hotelului, dar și Rogelio Nores, un om de afaceri care ar fi pretins că este managerul lui Liam Payne pe durata șederii sale în Argentina, sunt acum anchetați.

Noile dovezi aduc în centrul atenției rolul celor trei persoane în ultimele ore din viața cântărețului. În timp ce anchetatorii încearcă să reconstituie evenimentele, familiile și fanii artistului așteaptă răspunsuri despre circumstanțele exacte care au dus la această pierdere devastatoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News