Aceasta ar putea fi o schimbare majoră în viaţa starului hollywoodian, în vârstă de 52 de ani, care este de foarte multă vreme unul dintre membrii marcanţi ai cultului scientologic.
Tom Cruise a avut o discuție emoționantă cu fiica lui și şi-a dat seama că lipseşte de la toate evenimentele importante din viaţa fiicei sale şi a înţeles că singura soluţie care ar putea să îi permită să reclădească relaţia cu ea va consta în părăsirea cultului scientologic.
„Ea tot vorbea despre cursurile ei de balet şi îi spunea că le adoră. Apoi, Tom şi-a dat seama că nu a văzut-o niciodată dansând pe scenă într-un spectacol de balet şi asta l-a făcut să plângă”, a dezvăluit o sursă pentru revista Star.
„Şi-a dat seama că ea creşte în această perioadă, iar el nu poate să asiste la niciunul dintre acele momente. Vorbesc la telefon şi se văd pe camere video, dar nu e acelaşi lucru. Aceste conversaţii telefonice între Tom şi Suri nu pot să înlocuiască o relaţie adevărată”, a adăugat aceeaşi sursă.
„Tom s-a aflat sub o presiune uriaşă, care a avut legătură cu Suri şi Kate, deoarece biserica nu vrea ca el să se apropie de ele. Liderii bisericii nu suportă ideea că băiatul lor de aur nu îşi creşte copilul în interiorul cultului, a continuat aceeaşi sursă.
Tom Cruise a mai fost căsătorit cu actriţa Katie Holmes, de care a divorţat în 2012, după şase ani de căsnicie. Cei doi au o fetiţă, Suri, în vârstă de nouă ani, aflată în custodia mamei sale.
Cultul scientologic este considerat o sectă în mai multe ţări europene, unde a făcut şi subiectul unor condamnări judiciare.