Alături de alte câteva manechine, aceasta a păşit pe covorul roşu, într-o ţinută de vară semnată Atmosphere by Marina Dina. Bruneta Udrea a avut parte de o surpriză, zărindu-l printre invitaţii la eveniment pe Tavi Colen, care în trecut s-a zvonit că ar fi curtat-o asiduu. Este posibil ca artistul să fi venit special să o admire pe Ştefania cu acestă ocazie, deşi a sosit însoţit de o altă domnişoară.
Deşi în prezent se dedică unei cariere muzicale, cântăreaţa Lally a acceptat provocarea de a prezenta din nou, recunoscând că îi este dor de modelling şi, în special de Cătălin Botezatu, singurul designer pentru care a defilat în ţară. Printre cei prezenţi la lansarea cafenelei ce poartă numele Ateneului Român s-au mai aflat Denisa Nechifor, Carmen Negoiţă, Leta Ilie, Deea şi Dinu Maxxer, Oana Lis, Andrei Nourescu, Andreea Tivadar sau cântăreţul originar din Punta Cana, Hevito, cea mai nouă şi exotică apariţie masculină din industria muzicală românească.

Urmărește-ne pe Google News