Chiar dacă are în dressing zeci de rochii în toate nuanţele, Rouge rareori iese pe stradă îmbrăcată într-o altă culoare decât roşu. Iar atunci când o face, e musai ca ţinutei sale vestimentare să-i accesorizeze ceva roşu, fie că e vorba de bentiţă, o floare pe care o poartă în păr, sau lenjeria intimă. Iar încălţămintea trebuie să aibă neapărat, tocuri cât mai înalte.
”Nu pot trăi fără roşu şi tocuri”, a mărturisit chiar Rouge. Astfel că, de fiecare dată când zăreşte în vitrina unui magazin o rochiţă sau o bluză roşie care să-i atragă atenţia, blonda nu ezită să le cumpere, chiar dacă garderoba sa este plină cu articole vestimentare în această nuanţă. Iar în casa sa există, de asemenea, mai tot timpul, trandafiri roşii, pe care fie că-i cumpără, fie că-i primeşte, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când artista s-a întors acasă cu un buchet mare de flori, care i s-au dat chiar în mijlocul străzii.