Cu studii în Drept, impresarul Radu Baron a fost foarte categoric în ceea ce priveşte agresiunea fizică la care a fost supusă artista Alexandra Stan de către impresarul ei, Marcel Prodan.
„Îi ştiu pe amândoi, dar nu foarte bine. Condamn faptul că a Alexandra a fost lovită, dar eu nu am de unde să ştiu că nu s-a lovit de maşină. Graba cu care Alexandra vrea să rezilieze un contract mă face să mă gândesc că e ceva aiurea acolo. Nu cred că Alexandra nu ştia cât câştiga. Problemele cu Alexandra sunt mai vechi. Eu nu am de unde să ştiu dacă Marcel a lovit-o. Eu nu ştiu dacă Marcel se ascunde, poate aşteaptă să se limpezească apele. Dacă a lovit-o, este groasă treaba”, a afirmat Radu Baron.
„Vom mai afla amănunte despre această poveste, vom mai vorbi despre asta şi în zilele următoare, sunt convins. Chiar dacă m-am făcut un pic avocatul diavolului, nu-mi pot permite să spun clar ceva despre o bătaie, până nu am dovezi în acest sens”, a adăugat el.
„Alexandra, fata care a apărut la televizor este altceva decât Alexandra vedeta. Fără Marcel, nu înseamnă fără nimic. Pot, însă, să spun că stă bine cu vocea, nu este afonă. Însă nu am auzit-o cântând live. Piesele ei de studio nu pot fi cântate live”, a mai comentat Radu Baron.
Impresarul este de părere că Marcel Prodan, ca şi compozitor, este mai cunoscut ca Ciprian Porumbescu în afara ţării.
De asemenea, el şi-a dat cu părerea şi despre banii pe care îi încasa Alexandra Stan.
„Cred că lua 30% din contract. Poate şi mai puţin, pentru că a fost luată de jos”.
Radu Baron a mai aruncat o ipoteză: „Ar fi drăguţ să constatăm, peste câteva zile, că totul a fost o făcătură, o lovitură de imagine. Au mai fost cazuri… Dacă se împacă…”
Despre drama Alexandrei Stan au vorbit, la emisiunea moderată de Simona Gherghe, şi Adriana Bahmuţeanu şi Nicoleta Voica.
„Sunt convinsă că Alexandra nu a fost la primul conflict de acest fel. femeile nu se plâng de la primul semnal. Sunt convinsă că a mai trecut prin asta”, a spus Nicoleta Voica.
„Un om care îşi loveşte partenera este un om slab, care se războieşte cu cei mai slabi ca el pentru frustrările lui. O felicit pe Alexandra că a avut curaj să vină să spună ce a păţit. Eu cred că îi va fi mai bine”, a comentat Adriana Bahmuţeanu.