Dis de dimineață, un avion plin cu invitați a plecat din București spre Arad, locul unde cei doi s-au cununat ortodox și unde vor petrece, începând de la ora 18, cei mai rezistenți, până în zorii zilei următoare. Printre vedetele invitate care au ajuns deja la Arad se numără: Leo Iorga și Vlady Cnejevici, foști membri ai trupei Compact și partenerii săi de scenă, Mircea Baniciu, Marius Bațu (Holograf), membrii ai trupelor Cargo și Bandidos, pilotul auto Mihai Leu și cel mai rocker dintre canotori, Ivan Patzaichin.
Din păcate, moartea lui Gyuri Pascu, cel căruia Teo Boar i-a fost camarad de scenă din ultimii 24 ani, a intervenit între cununia civilă a artistului- eveniment ce a avut loc în luna septembrie, la Galați, și ceremonia religioasă de astăzi (Biserica Parohială Ortodoxă). Absența lui le-a provocat durere mirilor care și l-au dorit alături în ziua cea mare.
Teo Boar și Otilia Bejan sunt împreună de cinci ani și, deși locuiesc în București, au ales să se căsătorească la Arad, orașul de unde este originar mirele și al cărui cetățean de onoare a devenit anul trecut. De altfel, Municipiul Arad este locul unde Teofil a debutat în formația înființată de Dorel Boar, defunctul său frate, grup intitulat Pacifica care activează și astăzi, avându-i în componență pe Leo Iorga și Vlady Cnejevici. Alături de Gyuri Pascu a înființat trupa Blue Workers.
CITESTE SI:
Chitaristul Teo Boar și-a unit destinul cu cel al alesei inimii sale, Otilia Bejan