“Românii au talent”, show-ul prezentat de Smiley și Pavel Bartoș, va începe în curând la PRO TV, iar Andi Moisescu a făcut primele dezvăluiri despre ce urmează să vedem pe micul ecran.
O balerină, viitoarea câștigătoare de la Românii au talent? Andi Moisescu așa crede…
“Am văzut (la preselecții – n.r.) o fetiță care cred că va ajunge una dintre marile balerine ale lumii. N-am reținut vârsta, oricum, extrem de fragedă, dar cu atât mai puternic a fost impactul! Am văzut acolo o limită pe care nu-mi închipuiam că un copil o poate atinge în materie de exprimare a emoției prin dans. Nu m-ar mira să câștige chiar ea marele premiu”, ne-a mărturisit Andi Moisescu, completând că numărul susținut de micuța concurentă a fost unul care l-a emoționat până la lacrimi – “acesta și actul pe care l-am recompensat cu butonul auriu și pe care l-am trimis cu multă încredere direct în semifinală”.
Show pe scenă, show și la masa juriului: vedetele s-au ridicat de pe scaune și au început să danseze
Se pare că nu doar concurenții, ci și jurații promit momente unice în noul sezon. Fotograful show-ului a imortalizat clipele în care cei patru “uită” de jobul pe care-l au și, animați de melodia interpretată pe scenă, încep să danseze. “Sunt neastâmpărați toți. Un an în plus în buletin nu i-a potolit câtuși de puțin, dimpotrivă! Poate și de unde am început să ne obișnuim și mai mult unii cu alții”, a comentat Andi despre colegii lui.