În acest an, blonda a ales trei nuanţe pentru bradul său, precum şi o mulţime de globuri noi, dar şi altele vechi Rouge a investit în jur de o mie de roni în bradul său de Crăciun, pe care s-a grăbit să-l împodobească, dat fiind faptul că stă destul de puţin timp pe acasă, fiind mai tot timpul plecată, cu joburile pe care le are. Ca-n fiecare an, din pomul său nu lipseşte culoarea roşie. ”De data aceasta, am ales trei nuanţe, roşul, auriul şi griul. Normal că roşul nu putea lipsi, e culoarea mea preferată. Am cumpărat şi globuri noi, dar am păstrat şi din cele vechi. Am, de asemenea, şi mai multe instalaţii”, a spus Rouge pentru Libertatea.
Cum artista a fost foarte muncitoare în acest an, ea lansând nu mai puţin de 13 videoclipuri şi semnând 12 contracte de imagine, cu siguranţă că şi Moşul îi va lăsa ceva drăguţ sub brad.

 
 

Urmărește-ne pe Google News