Cântăreaţa are 36 de ani şi spune că a slăbit în 20 de săptămâni aproximativ 15 kilograme, ajungând acum să cântărească 60 de kilograme. Tot Mel B declarase că s-a îngrăşat cu 30 de kilograme în perioada sarcinii.
„Intru în blugii fiicei mele de 13 ani. Bine, de fapt, iniţial blugii fuseseră ai mei dar au ajuns la ea când eram gravidă pentru că nu îi mai puteam purta. Acum îi pot recupera”, a povestit, amuzată, Mel B.
În afară de cele două fiice, fosta Spice Girl mai are şi un băiat, Angel, în vârstă de patru ani.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News