Nu ştiau că este bolnav şi că starea lui de sănătate s-a înrăutăţit. Cântăreaţa a aflat cu durere în suflet că tatăl său a pierdut lupta cu viaţa, dar a avut putere să-şi adune gândurile şi să-şi conducă părintele pe ultimul drum. Dar nenorocirea a venit ca un șoc, iar apoi artista a avut parte de experiențe care au marcat-o.
”După ce mi s-a întâmplat incidentul cu tata, am început să-mi pun din ce în ce mai multe întrebări. Nu sunt foarte îndreptată spre lucrurile astea, dar mi s-au întâmplat şi mie şi poate nu am ştiut să le interpretez. S-a întâmplat totul foarte repede, nu eram pregătiţi deloc. La câteva luni am început să-l visez pe tata, dar în mod normal. Am început să caut nişte răspunsuri, mă preocupa ce se întâmplă cu el, ce se întâmplă cu noi”, a mărturisit artista, potrivit ziarulring.ro.
Annes susţine că l-a visat de foarte multe ori pe tatăl său, ceea ce a determinat-o să citească mai mult despre spiritualitate pentru a înţelege ce vrea acesta să-i transmită. ”Am citit despre subiectul «dincolo de moarte»; sunt mai multe teorii din toate religiile şi explică nişte lucruri. Corpul este doar o carcasă, venim din Univers şi energia se întoarce (…) Nu mă gândesc la un Dumnezeu care judecă. În religia noastră, Dumnezeu te pedepseşte. Eu cred că Dumnezeu este iubire şi atât!”, a mărturisit cântăreaţa, conform aceleiași surse.