Artista, celebră, printre altele, şi pentru hiturile „9 to 5” şi „I Will Always Love You” – piesă celebră cântată, ulterior, de Whitney Houston – călătorea în maşian de teren a partenerului său, pe locul din dreapta şoferului, când o altă maşină, al cărei conducător nu a oprit la stop, a intrat în coliziune cu vehiculul în care se afla aceasta.
Pasagerii ambelor maşini au fost răniţi uşor şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează femalefirst.co.uk.
La câteva ore de la accident, Dolly Parton a postat mesaje pe Twitter, pentru a-i asigura pe fani că se simte „bine”, dar că are nevoie de ceva timp de recuperare, aşa că va rămâne acasă.
„Am fost implicată într-un incident rutier, în această dimineaţă, aici, în apropiere de Nashville, dar sunt bine…. Doar puţin obosită şi cu răni uşoare. Acum sunt acasă şi mă odihnesc”, a scris Dolly Parton. Dolly Parton este una dintre cele mai cunoscute şi cea mai premiată cântăreaţă de muzică country din toate timpurile. Artista a fost nominalizată la Grammy de 45 de ori şi are în palmares opt astfel de trofee.