Într-un interviu pentru www.ziarulring.ro, creatoarea de modă Carmen Gardef a făcut dezvăluiri incredibile despre binecunoscutul cântăreţ Gabriel Cotabiţă.
Designerul şi artistul au colaborat, pe vremuri, Carmen Gardef fiind cea care s-a ocupat de costumaţia lui Gabi Cotabiţă. Ea a vorbit despre problemele pe care acesta le avea din cauza transpiraţiei excesive.
„Deşi nu făceam haine pentru bărbaţi, i-am făcut ţinute şi lui Gabriel Cotabiţă, pe care de altfel le-a şi purtat o perioadă. Nu era o îmbrăcăminte strict masculină, avea nişte trenciuri foarte lungi din mătase, cu pantaloni şi cămăşi asortate. La începutul anilor 90 era altă modă, sacourile bărbăteşti nu erau în prim-plan”, a povestit creatoarea de modă.
Ea a mărturisit că a fost o mare încercare să găsească materialele potrivite pentru costumele lui Gabriel Cotabiţă, astfel încât acesta să nu mai transpire atât de mult.
Toată lumea ştie că Gabi transpiră. Am testat toate materialele, iar el oricum avea foehnul cu el în cabină. Şi, între schimbări, cineva îi usca hainele. Nu e poveste, e real!„, a dezvăluit Carmen Gardef.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News