Tânăra de 29 de ani a arenunțat la filmele pentru adulți în 2011 și de atunci încearcă să devină actriță pe marile ecrane. Însă, aceasta susține că deși au trecut cinci ani de când s-a retras din activitate, încă simte în fiecare zi efectele negative ale meseriei pe care a practicat-o.
„Când ies din casă, mă simt de parcă mi-ar sta scris „târfă” pe frunte. Toate lucrurile urâte pe care mi le spun oamenii pe internet, le simt de câte ori ies afară. Ajunsesem într-un punct în care treceau zile întregi în care nu voiam să-mi mai părăsesc casa, pentur că simțeam că nu sunt pregătită să înfrunt lumea. Eram așa dezamăgită când îmi făceam un prieten nou și apoi nu mai voia să fie amic cu mine. Era mult mai ușor să stau închisă în casă”, a spus Bree. Actrța recunoaște că în ciuda acestor părți negative făcea o grămadă de bani din cariera ei porno, ajungând să câștige și 60.000 de dolari pe lună.
„Aș putea să mă întorc și azi în industria porno și aș putea să câștig și 20.000 de dolari pe săptămână dacă aș vrea. Însă, nu mai îmi doresc să fac asta din cauză că nu mai vreau să-mi văd pozele pe internet. Oamenii mă tratează de parcă aș fi o pedofilă. Nu se comportă cu mine de parcă aș fi o fostă actriță porno, ci de parcă aș vrea să distrug copii”, a mai spus Bree.
Aceasta a povestit în lacrimi că s-a săturat ca oamenii să o vadă ca pe o târfă, și a avertizat tinerele să nu intre în industria porno pentru că banii pe care îi câștigă nu merită sacrificiul, pentru că se vor alege cu o etichetă proastă care le va rămâne pentru totdeauna.