Angie Moisescu, supranumită Bad Angie și cunoscută de la emisiunea „Chefi la cuțite”, a fost invitată la emisiunea „Răi da Buni”, de la Antena Stars, acolo unde a făcut dezvăluiri despre unul dintre cele mai cumplite momente prin care a trecut.

Aflată într-o mașină, ea a ajuns de urgență la spital din cauza șoferului care, din cauza neatenției, a făcut accident.

„Şoferul nu a fost suficient de atent, a stat pe telefon şi apoi s-a întâmplat nefericita treabă, a pierdut controlul volanului. La volan era un băiat care mă ducea spre Bucureşti. I-am atras atenţia să nu mai stea pe telefon, am avut un instinct şi mi-am luat geaca şi am pus-o la cap, pe geamul uşii.

Am avut noroc, pentru că tot geamul spart s-a dus în geacă, pentru că altfel eram desfigurată. El apoi a tras de volan şi ne-am răsucit de cinci ori în aer, pe câmp. Norocul a fost că maşina a aterizat pe roţi. Eu am ieşit singură, dar nu am putut să mă ridic, că mă durea foarte tare în spate. M-au dus de urgenţă la spital şi apoi mi s-a spus că există probabilitate să nu mai pot merge vreodată. La Bucureşti mi-au spus că nu este atât de grav”, a spus Angie Moisescu, care are o poveste de viață impresionantă.


Citește și: “Poarta” Otopeni 2018. Low-cost canadian, de la București peste Atlantic


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News