Prezentatorul emisiunii, Radu Vâlcan, le-a rugat pe concurente să aleagă o ispită masculină care să părăsească insula. Au avut de ales dintre Dinu și Marius.
„Dragilor, înainte să decideți cu cine veți merge la întâlnire, aveți o decizie de luat. O ispită va trebui să părăsească Insula Iubirii. Trebuie să eliminați acea ispită care a interacționat cel mai puțin cu voi. Fetelor, mai aveți încă o decizie de luat. Aveți două minute să vă consultați între Dinu și Marius. Cine v-ați decis să plece de pe Insula Iubirii? De ce Dinu?”, a întrebat Radu, scrie Antena 1.
Rând pe rând, ele au oferit explicații. „Cu el am comunicat cel mai puțin. Nu mă deranjează neapărat că doarme foarte mult, dar măcar încerci sau ceva”, a spus Cerasela.
„Sunt de acord cu Cerasela”, spune și Cristina. „Mi se pare că Dinu nu se integrează și petrece foarte mult timp în cameră”, a declarat și Teodora.
„La fel cum le-am spus, experiența e un test al relațiilor. La mine e de adaptabilitate. Nu am simțit să interacționez decât cu foarte puține persoane de aici”, a reacționat Dinu Popescu.
Ulterior, într-o postare pe Facebook, el a mulțumit întregii echipe, e încântat pentru că a trăit o astfel de experiență. „Mulțumesc întregii echipe pentru că mi-a oferit oportunitatea de a face parte din acest show unic! A fost o onoare să fiu parte din castingul Sezonului 6. Urmează momente intense, deci ochii pe ce se întâmplă în continuare în emisiune. Mă înclin cu recunoștință în fața echipei Temptation Island – Insula Iubirii! 🎩👏 Antena1”, a transmis el în mediul online.
Licenţiat în psihologie, Dinu Popescu are 29 de ani și e scriitor.