Alexandru Morărescu, cel care o reprezintă pe brunetă în procese, a anunţat, la Acces Direct, că nu o mai vrea pe Oana de clientă. Unul dintre motivele invocate de acesta este că situaţia durează de prea mult timp.
În plus, Morărescu se arată deranjat de prezenţa unui mediator în acest caz. „Nu mai sunt avocatul Oanei pentru că acest caz durează deja de ceva vreme.”, a anunţat acesta.
„Am citit mesajele ei cu neplăcere. Nu contează că a venit cu mediator, ci contează caracterul just sau injust al pretenţiilor sale. Din câte cunosc eu mediatorul nu a venit să ridice nicio sumă de bani”, a încheiat Alexandru Morărescu.
Joia trecută, Oana Zăvoranu a fost ridicată de poliţişti şi dusă la audieri în urma unui flagrant organizat cu sprijinul fostului ei estetician Marek Vâlcu, pe care aceasta l-ar fi şantajat.
Acum brunteta se află sub control judiciar, iar doctorul Marek spune că este atât de impresionat de remuşcările ei încât mai-mai că ar fi în stare să o ierte.
Însă, astăzi, la Acces Direct, esteticianul a spus că singura care va decide cine are dreptate este justiţia.
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 
 

Urmărește-ne pe Google News