Această metodă de înfrumuseţare constă în luarea de sânge din diferite părţi ale corpului, din care, prin metode specifice, se extrage un fel de celule stem.
“Acestea se injectează apoi în piele îmbunătăţind textura. Mai mult decât atât, prin metodă sunt estompate ridurile sau chiar se poate evita pierderea părului de pe scalp. Însă cea mai interesantă descoperire este că, odată injectat în zonele genitale, «Vampirul» duce la superorgasme”, ne-a declarat dr. chirurg estetician Călin Doboş.
Nu mai este nici un secret că multe dintre vedetele de la noi apelează la mici trucuri pentru a arăta cât mai bine. Julia Jianu recunoaşte că nu numai o dată a apelat la ajutorul chirurgiei estetice minim invazive.
“Nu e nimic rău în a ajusta câteva zone care nu ne mai plac. Este foarte important să fii bine informată”, a declarat cântăreaţa. Nici surorile Bambi nu sunt străine de micile şiretlicuri care te fac să arăţi mai tânără.
Jumătatea blondă ne-a mărturisit că ea a apelat chiar la terapia “Vampir”, dar nu pentru zona intimă, ci doar pentru a estompa nişte riduri apărute în jurul gâtului