Cel de-al cincilea date le-a oferit protagoniştilor ocazia perfectă de relaxare şi de a se deschide tentaţiei pe deplin şi a scos la iveală lucruri mai puţin ştiute. Telespectatorii au fost martorii declaraţiei surprinzătoare a Teodorei, soţia lui Alex, care a dezvăluit în timpul întâlnirii cu ispita Cătălin.
„Chiar nu i-am pus nicio limită, el a încercat să îmi pună, dar i-am zis să se oprească, fiecare face ce vrea. Cam multe limite! Ce test mai e, dacă ne spunem ce să facem?! Nu i-am permis niciodată să mă controleze!”.
În această seară, cel mai dur test de fidelitate trece la un alt nivel. Pentru prima dată pe Insula Iubirii, rivalii vor sta faţă în faţă la o ceremonie a focului specială.
Nimic nu avea să prevestească întâlnirea ce va urma, astfel că cei doi concurenţi vor avea parte de un şoc în momentul în care îşi vor întâlni faţă în faţă rivalii.
Dacă Rey şi Florin se vor confrunta direct şi bărbăteşte, nu la fel vor sta lucrurile şi în cazul Laviniei şi al Edei. Evenimentele se vor derula tot mai rapid şi vor genera emoţii greu de controlat. Cum vor reacţiona aceştia, telespectatorii vor putea urmări în această seară, de la 20.30, la Antena 1.
Totodată, în această seară, cea de-a cincea ceremonie a focului va determina un partener din cuplu să ia o decizie radicală: „Aleg să îi ofer libertatea!”.
Cine este concurentul care va alege tentaţia în defavoarea relaţiei, telespectatorii vor afla în această seară, de la 20.30, când vor fi şi martorii primelor eliminări din rândul ispitelor.