”Dansez pentru tine este o emisiune cu prestigiu, pe care l-a câștigat de-a lungul celor 12 ediții. Recunosc că întotdeauna mi-am dorit să particip la acest show pentru a trăi în această experiență unică emoția concursului”, spune cu bucurie Oana Ioniță, care de-abia așteaptă să urce pe ringul visurilor pentru a schimba în bine destinul unui om greu încercat de soartă.
Tocmai pentru că de la vârsta de 4 ani când a început să ia lecții de balet, viața ei s-a împletit armonios în pași de dans, Oana știe că se așteaptă foarte mult de la ea.
”Probabil publicul are deja așteptări mari în ceea ce privește profesionalismul meu. Mi-aș dori să nu-i dezamăgesc, dar nu mi-e teamă de asta. Știu că dacă voi greși în față lor, voi mai avea ocazia să demonstrez că a fost o întâmplare. Mi-e teamă în schimb să nu pot duce la împlinire un vis al unui om care, încă de când îmi va vedea numele că parteneră, își va pune toate speranțele în mine și în reușită.” spune cu emoție fosta ”bebelușă”.
Chiar dacă nu a început încă repetițiile pentru ”Dansez pentru tine”, Oana ar fi tentată să spună că se pregătește pentru această emisiune dintotdeauna. ”Aș putea zice că mă pregătesc încă de la 4 ani…dar n-o zic! De când am deschis sală de dans îmi petrec 6 ore pe zi dansând, predând și învățând cât mai mult posibil despre dans și despre mine. Nu am început repetițiile pentru emisiune, dar am intrat în cantonament. Este greu de spus dacă sunt pregătită fizic să întru în această competiție, deoarece nu știu încă ce mă așteaptă. Mi-am propus să reincep studiile de balet clasic pentru că îmi oferă siguranță în mișcări, flexibilitate, stabilitate și o condiție fizică foarte bună.” a mărturisit ea.
Oana își dorește să poată pune în practică la ”Dansez pentru tine” toată experiența acumulată pe scena Operei Române, dar și pe cea de zi cu zi de la sală sa de dans unde țelul ei este să fie ”un model pentru copiii care încă mai cred în vise”.