O recomandare pentru weekend: un foarte bun film polițist românesc

Atuul acestui film în fața publicului român e accesibilitatea. Este un foarte bun film polițist, care vorbește pentru cine vrea și despre aparențe, credință, vină, destin printr-o construcție și un concept vizual riguroase și fluide.

Cum filmul se sprijină covârșitor pe elementul surpriză (atât de mult, încât aproape se epuizează la prima vizionare), voi încerca să îl recomand divulgând cât mai puține detalii ale poveștii.

„Miracol” e format din două părți în oglindă, lucru sugerat de aceeași imagine cu care se deschid amândouă părțile – luciul apei dintr-un lighean. În prima parte, o tânără novice pe nume Cristina (Ioana Bugarin) pleacă dintr-o mănăstire la Piatra Neamț, unde are treabă la spital. Pe drum încearcă să prindă la telefon pe cineva care nu-i răspunde. Ioana Bugarin joacă extrem de bine disperarea și hotărârea, deși aproape că nu are replici. 

Un incident neprevăzut din prima parte provoacă partea a doua a filmului, în care polițistul Marius Preda (foarte eficient – Emanuel Pârvu) trebuie să rezolve în limită de timp cazul tragic a cărui victimă a căzut Cristina. Polițistul reia aproape pas cu pas drumul fetei și e dispus să recurgă la orice metodă pentru a-l pune sub acuzare pe cel spre care converg toate pistele (și care e interpretat de Cezar Antal). 

Recomandări

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Trailer:

Cele două personaje centrale și poveștile lor se întâlnesc o singură dată, dar interacțiunea lor e lăsată de Apetri (care e și scenarist) în plin mister, pentru că nu auzim cuvintele pe care Cristina i le spune polițistului. La fel ca în scena finală din „Rătăcit printre cuvinte”/„Lost in Translation”, de Sofia Coppola, unele lucruri stau mai bine în ceață.

Imaginea lui Oleg Mutu trimite de la primele cadre la „După dealuri” (2012), de Cristian Mungiu, a cărui imagine o realizase tot el și a cărui acțiune se petrecea într-o mănăstire. (În ambele joacă și Valeriu Andriuță, care aici e taximetrist.)

Spectatorul își amintește filmele lui Mungiu și ale altor colegi de generație și din discuțiile dintre personaje, discuții la care Cristina nu participă și unde se dezbate situația lumii cu toate stereotipurile pe care le auzim azi pe stradă („totul e de-a-ndoaselea”, „Dumnezeu și-a întors fața de la noi” ș.a.m.d.) 

Intenționat sau nu, aceste dialoguri nu au naturalețea din alte filme românești. Par mai degrabă să sugereze niște ghilimele, ca și cum oamenii ar prefera să comunice prin construcții de-a gata în loc să gândească cu capul lor sau să fie sinceri. Cristina și polițistul nu se deschid nici ei. În permanență par să gândească altceva decât ce comunică. Polițistul dă impresia că e un antireligios agresiv, dar din desfășurarea acțiunii înțelegem care sunt motivele furiei lui. Cristina e mult mai misterioasă, nu reușim să înțelegem ce-i cu ea nici când se termină filmul.

Recomandări

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Cu excepția Cristinei, toate personajele manifestă prin vorbire o atitudine pasiv-agresivă atât de des întâlnită azi în România și care e, probabil, o sechelă comunistă. Suntem defensivi, ca să nu fim luați de fraieri. Apetri ne provoacă astfel și să punem la îndoială primul nivel. În film, unii oameni par de treabă, dar sunt mai periculoși ca un măr otrăvit, alții latră, dar nu mușcă. Faptul că locuiește de aproape 20 de ani în afara țării (predă film la Columbia University School of Arts din New York) îl face să observe mai ușor unele lucruri și să le utilizeze propunând un discurs secund în coordonatele limbajului cinematografic.

Deși a fost scris repede și filmat în același timp cu „Neidentificat”, care e prima parte a unei trilogii plasate în Piatra Neamț, „Miracol” sugerează posibile piste de gândire pe care ne invită să le aprofundăm singuri.

Care e azi puterea credinței? Cum stăm cu vina și păcatul? Cum ne împlinim destinul? Faptul că nu e un film realist, încorporând elemente dintr-o dublură magică a realității, îl poate face pe spectator să sondeze dincolo de realitatea imediată cu sentimentul că-și face drum cu maceta.

Cu alte cuvinte, profunzimea filmului depinde de profunzimea spectatorului. Ce oferă filmul e un luciu de apă care uneori e tăios ca sticla. Ca policier e impecabil.

Recomandări

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

La a doua vizionare, filmul nu mai e atât de impresionant, dar sar în ochi detalii de construcție cum e răsfrângerea în oglindă propusă de Apetri – două povești care comunică, două personaje centrale, doi taximetriști, femininul și masculinul, aparența și esența, realismul și metafizica etc. Sau felul cum oglinda e sugerată de Oleg Mutu în scenele de dialog când oferă alternativ claritate fiecărei figuri a personajului în parte. Ori elementele sonore (de pildă, vântul prin frunze), care capătă pregnanță ca niște avertismente venite din altă dimensiune. 

Ce mi s-a părut în exces a fost muzica retro ascultată de personaje la radio (filmul folosește numai muzică diegetică, adică muzică din decorul filmului, nu pusă de regizor pentru a comenta acțiunea).

Melodiile cu Mihaela Runceanu, Laura Stoica sau Ioan Luchian Mihalea pot fi pentru spectatorul străin o pată de culoare, dar pentru spectatorul român sunt niște apropouri morbide mult prea transparente.

Există, totuși, un moment când un prezentator radio leagă muzica din film de însuși conceptul filmului, atunci când spune vorbind despre corul Song (fără a-l numi însă): „E greu să combini vocile masculine și feminine pentru că vocile băieților sunt mai baritonale, pe când vocile fetelor sunt mai zglobii”. Asta face, de fapt, filmul. Pune împreună masculinul și femininul (plus perechile de noțiuni enumerate pe sus) într-o construcție duală care e în aceeași măsură un policier pentru marele public și un film despre o lume presimțită.

„Miracol” e al treilea lungmetraj al lui Bogdan George Apetri și primul produs de The East Company Productions, companie înființată de Apetri împreună cu Oana Iancu. „Miracol” e o coproducție româno-ceho-letonă între The East Company Productions, Cineart TV Prague și Tasse Film. 

„Miracol” a fost lansat în selecția oficială a Festivalului de Film de la Veneția, secțiunea Orizzonti, și a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul de la Varșovia. Este primul film românesc achiziționat de agentul american de vânzări Memento International, care mai are în portofoliu titluri premiate ca „A Separation” de Asghar Farhadi, „Call Me By Your Name” de Luca Guadagnino sau „Winter Sleep” de Nuri Bilge Ceylan. Memento International a vândut deja filmul în America de Nord, America Latină, Indonezia, Franța, Grecia și Portugalia. 

Citiți aici interviul acordat cotidianului „Libertatea” de Bogdan George Apetri.

Urmărește-ne pe Google News